Definiţia islamismului

Am găsit relevantă definiţia dată de Dr. Sadiq Jalal Al-Azm islamismului şi am încercat s-o traduc:

Islamismul este o ideologie foarte militantă şi mobilizatoare, dezvoltată în mod selectiv din scripturile, textele şi legendele islamului; pe precedentele istorice, experienţele organizaţionale şi nedreptăţile actuale, toate ca o reacţie defensivă contra eroziunii primatului islamului asupra vieţii publice, instituţionale, economice, sociale şi culturale a societăţilor musulmane în secolul 20.

Această ideologie este pusă în practică prin resuscitarea conceptului timpuriu de Jihad Islamic (Război Sfânt) în forma lui cea mai violentă şi agresivă contra unei lumi înconjurătoare dominată de păgânism, politeism, idolatrie, lipsă de Dumnezeu, infidelitate, ateism, apostazie şi necredinţă, [lume] definită de această ideologie drept jahilia secolului 20.

Scopul final al islamismului este să salveze lumea contemporană de această condiţie jahilie – impusă ei de Vestul modern –cam în acelaşi fel în care creşterea şi răspândirea islamului acum 13 secole au salvat lumea de la o condiţie jahilie similară care domina la acea vreme.

Procedeele acestui mare proiect de mântuire sunt deja evidente: (1) în procesele de re-islamizare care au loc acum în statele şi societăţile “nominal” musulmane, (2) în jihadul armat intern orientat contra regimurilor apostate care domină la moment statele şi societăţile aşa-numite musulmane şi (3) în jihadul mare, extern, îndreptat contra alianţei profane a cruciadismului vestic cu iudaismul, sionismul şi israelismul mondial.

Islamismul ca ideolgie şi practică este:
(a) Fundamentalist, pentru că se prezintă ca o mişcare autentică de recuperare şi întoarcere la “fundamentele” (usul) şi “bazele” (usus) acum uitate ale islamului, cu un accent special la învechitul imperativ şi obligatoriu al jihadului însuşi.

(b) Renaşterist pentru că se prezintă drept agentul primar al procesului dublu de renaştere a acestor fundamente, în calitate de credinţe active şi practice eficace în vieţile musulmanilor şi de revigorare a maselor lumii musulmane aflate acum în hibernare prin injectarea în vieţile, inimile, minţile şi instituţiile lor a acelor fundamente neglijate.

(c) Integralist, pentru că scopul ei imediat este de a integra toate aspectele, domeniile şi sferele autonome ale vieţii şi societăţii moderne – ca cele sociale, economice, politice, culturale, ştiinţifice, estetice, domestice, personale, religioase, spirituale etc. – sub religia şi domnia lui Dumnezeu aşa cum se manifestă aceasta în legea şaria.

(d) Teocratic, pentru că programul său manifestat este de a restaura hakimia – suveranitate sau domnia – lui Dumnezeu asupra creaturilor umane rebele în timpurile moderne în general şi în sec. 20 în particular prin stabilirea statelor musulmane şi aparatelor de stat autentice.

(e) Teonomist, pentru că ţelul imediat al ei este implementarea şi aplicarea directă a legii lui Dumnezeu – şaria – care este absolută, indivizibilă şi nu poate fi subiectul disputelor umane.

(f) Terorist, din cauza dezinteresului declarat în ce priveşte alegerea metodelor/mijloacelor de atingere a ţelurilor şi de implementarea a programelor altfel decât prin atacul direct şi imediat atât a duşmanului intern cât şi a celui extern – cât mai violent, extravagant, spectaculos şi distructiv posibil – indiferent faţă de şansele de succes pe termen lung sau faţă de nereuşita a asemenea atacuri, dispreţuitor faţă de consecinţele auto-distructive şi repudiant faţă de eşecul social, politic şi economic al atacurilor şi chiar al islamismului însuşi. Pentru că ideea este de a ataca inamicul acolo unde doare cel mai mult şi ce poate să doară mai mult decât explozia angro a civililor şi pietonilor inocenţi?

14 noiembrie 2006

Publicată pe ResetDoc.