Digestia Intelectuală: iulie 2008

(Text vechi. Din 2003.)

Detestam poezia. O fi început, probabil, de la lecţiile de literatură cu "învăţatul pe de rost" şi de la impunerea genialităţii lui Eminescu până la ameţeală, dar am ajuns să găsesc şi motive "serioase".
Am ajuns să spun că impunerea unor limite afectează ideile – şi aşa e imposibil să ne exprimăm exact, dar când o mai faci şi în versuri eşti sortit confuziei. Mai ziceam – poetul este un instrument în mâinile limbii, pentru că îi permite acesteia să-i impună sensuri. Adică de multe ori forma exterioară a cuvântului se impune (fie că e rimă, ritm sau anumite sunete) şi modifică ideea iniţială, pentru că aduce cu ea şi un sens. E o slăbiciune, ziceam, prin care limba ajunge să modifice gândirea şi de aceea mulţi poeţi ajung la casa de nebuni.
Prin urmare citeam doar proză.
Într-o carte de eseuri a lui Iosif (Joseph) Brodskii am dat peste două strofe din W.H. Auden:

Vremea, kotoroe neterpimo
K hrabrâm i nevinnâm
I bâstro ostâvaet
K fiziceskoi Krasote

Bogotvorit yazâk i proşceaet
Vseh, kem on jiv;
Proşceaet trusosti, tşeslavie,
Venceaet ih golovâ lavrom.

M-am oprit. Dacă s-ar fi apropiat în acel moment soarele la un metru de mine, nu l-aş fi văzut. Cred că am stat încremenit câteva minute, după care m-am întors şi am mai citit o dată:

Vremea, kotoroe neterpimo
K hrabrâm i nevinnâm
I bâstro ostâvaet
K fiziceskoi Krasote

Bogotvorit yazâk i proşceaet
Vseh, kem on jiv;
Proşceaet trusosti, tşeslavie,
Venceaet ih golovâ lavrom.

Fără a continua lectura eseului am încercat să traduc ce-am citit pentru că nu eram în stare să înghit atâta subtilitate.

Timpul care e nerăbdător
Cu inocenţii şi curajoşii
Si se plictiseşte repede
De frumuseţea fizică

Elogiază (divinizează) limba şi îi iartă
Pe cei prin care ea există
Iartă laşitatea şi vanitatea;
Se închină în faţa lor.

Mai ales această întorsătură de la sfârşit: "Venceaet ih golovâ lavrom" m-a dat gata. Toată poezia era o pregătire pentru această concluzie. Dar nu numai sensul, dar şi forma o pregăteşte – pentru că sfârşitul propoziţiei e parcă din alt text, din altă gramatică şi totuşi se încadrează perfect – e o încununare, o explozie păgână a formei. Toată fraza banală ca construcţie de până la ultimul vers se închină în faţa acestuia, pentru că acesta vine din altă dimensiune, dintr-o rusă a viitorului, pe care, cu toate că o intuim, nu o cunoaştem. Şi cum expresia vine din altă direcţie – din viitor, din altă frază, din alt nivel de percepţie are loc o ciocnire violentă. Unde? În noi! Am simţit în acel moment că am fost adus la alt nivel – cineva m-a luat de aici şi m-a dus în rai. Mi-a dat aripi. Mi-a mai oferit o simţire.
Abia după ce am tradus-o şi rumegat-o, trăit-o, savurat-o cel puţin o oră, am revenit din inerţie la lectură. Din inerţie pentru că nu mai vroiam să citesc – ştiam că pentru câţiva ani înainte n-o să mai am parte de asemenea revelaţii. Şi ce-am citit? Am citit cum Brodskii descrie exact ceea ce-am simţit:

"Ţin minte cum stăteam în cocioabă (era în surghiun în Siberia) privind prin mica ferestruică la cărarea umedă şi la găinile care hoinăreau pe ea, pe de o parte încercând să cred în ceea ce citisem, pe de alta bănuind că engleza mea slabă mă păcăleşte. Aveam cu mine un dicţionar englez-rus enorm şi continuam să-l tot răsfoiesc, verificând fiecare cuvânt, fiecare aluzie, iar şi iar, cu speranţa că voi putea fi salvat de acel sens care mă urmărea din paginile cărţii. Presupun că refuzam să cred că încă în 1939 poetul englez a spus: "Timpul… divinizează limba" şi cu toate acestea lumea a rămas aceeaşi.
Dar de data asta dicţionarul nu m-a învins. Auden într-adevăr a spus că timpul (în general, nu un timp concret) divinizează limba şi gândurile care au fost pornite de această afirmaţie continuă să mă frământe şi astăzi. Pentru că divinizarea este o relaţie a celui mai mic faţă de cel mai mare. Şi dacă timpul divinizează limba, înseamnă că limba este mai mare, mai veche decât timpul, care, la rândul lui este mai vechi şi mai mare decât spaţiul."

M-am întors la versuri şi le-am citit, le-am citit, le-am citit… A doua zi dimineaţa, pentru că citeam eseul noaptea târziu, am alergat la internet-cafe să caut originalul. Nu a fost uşor – ruşii scriu numele cum le aud – am încercat Oden, Waden, Woden, Odan, Odeign şi chiar Aughden :) până am dat de Auden şi am găsit:

Time, that is intolerant
of the brave and innocent,
And indifferent in a week,
To a beautiful physique,
Worships language and forgives
Everyone by whom it lives;
Pardons cowardice, conceit,
Lays its honours at their feet.

Am rămas un pic dezamăgit. Am mai înţeles şi de ce pe Brodskii l-au copleşit "Time… worships language" şi nu "lays its honours at their feet." În engleză ideea era aceeaşi, dar accentul era altul. Şi fraza era alta.
Revoluţia frazei, a formei, în engleză, nu a însoţit-o pe cea a sensului. Auden ne schimbă puţin felul de a gândi, dar nu ne schimbă engleza, limba, în general. Am mai văzut că traducerea mea trebuie revăzută, dar n-am schimbat-o. Varianta în rusă, fie a lui Brodskii sau (mai curând) a traducătorului Viktor Golâşev reuşise să-i acorde o nouă dimensiune. Probabil involuntar. Probabil nu găsea echivalent pentru " Lays its honours at their feet" şi a pus într-o doară, a lehamite, expresia "Venceaet ih golovâ lavrom", care, tocmai pentru că a fost aruncată din disperare, a căpătat acea aură de străinătate, de sfinţenie, de superioritate. Aşa au loc revoluţiile.

Am văzut că strofele sunt de fapt un fragment dintr-o poezie mai mare – " In Memory of W. B. Yeats", dar nimic mai uluitor decât ele nu am găsit.

Timp de o săptămână de la Eveniment continuam să trimit strofele (în toate variantele) cunoscuţilor, prietenilor, neamurilor, colegilor – tuturor (tu nu le-ai primit?! De mirare!). Nimeni nu înţelegea ce-i cu mine – doar detest poezia!
Nici măcar după o discuţie de o oră pe messenger n-am reuşit s-o convertesc, mântui, salvez, eliberez pe soră-mea.
- Că limba e mai mare decât timpul o cred doar poeţii, a zis.
Dar nu asta contează – că e adevărat sau nu. Faptul că cineva a reuşit să ajungă la un asemenea nivel de înţelegere a limbii (şi, implicit, a universului) încât să întoarcă lumea pe dos şi să ia noţiunile mega-abstracte ca timpul şi limba şi să le transforme în unităţi prime, în cărămizi, în bază pentru a defini poetul, purtătorul şi creatorul de limbă, e destul ca să ne convingă că avem în faţă un suprem, complet şi obiectiv adevăr.
Şi de atunci mă închin poeziei.

PS 2008: Interesand e că mai târziu Brodskii a şters din poezie trei strofe, inclusiv aceste două.
PS 2008: Prognoza mea cu trei ani fără şoc literar nu a ţinut. În mai puţin de un an am dat peste Mu'allaqat Imru-l Qais. Poate o traduc în următorii 10-12 ani. Urmăriţi atent blogul.

Blogul meu e un contraexemplu de claritate. Începând cu adresa care într-adevăr generează întrebarea: "Ce fel de adresă mai este şi asta?" şi trecând prin denumire ajungem la tematica textelor. Sunt suprins că astfel de confuzii şi greutăţi de exprimare au fost create chiar de mine, adept militant al utilităţii, coerenţei şi corectitudinii... :)

Cu această ocazie îmi cer scuze de la naufragiaţii internet care au ajuns pe pagina mea căutând tot felul de nebunii. În ultima lună topul este în continuare ţinut de căutătorii de apartamente în Chişinău. Băieţi - puteţi găsi răspunsuri aici. Culmea la această căutare sunt locul 7 în Google.

Mă bucur că am avut un vizitator care a juns aici dând în căutare Brodsky. Ştiu că s-a întâmplat acest lucru din cauza companiei americane, dar, vai!, poetul meu preferat e apoape Joseph/Йосиф

Mai felicităm cu intrarea în topul căutărilor trăsnite următoarele căutări: cuvinte intelectuale, funduri vechi, martorul poate sa taca, scriere cuvantului tata in araba (أبا), vova bicioc (incredibil! Blogul meu e unicul rezultat dat de google la căutarea lui vova bicioc!) şi dictionarul limbii romane ce inseamna scrupulos (definiţia).