luni, 15 septembrie 2008
duminică, 14 septembrie 2008
sâmbătă, 6 septembrie 2008
duminică, 31 august 2008
Două fotografii de la Salonul de Carte
Am fost azi şi pe la Salonul de Carte, organizat în cadrul sărbătorii Limba Noastră cea Română. A fost multă lume bună şi ministrul Cozma. Multă vorbă aiurea. Puţine cărţi, dar şi mai puţini bani.
În schimb l-am văzut zîmbind pe dl Pohilă şi încruntat pe Vitalie Sprînceană. De obicei e invers.
Vlad Pohilă
Vitalie Sprînceană
În schimb l-am văzut zîmbind pe dl Pohilă şi încruntat pe Vitalie Sprînceană. De obicei e invers.
Vlad Pohilă
Vitalie Sprînceanăvineri, 15 august 2008
Primblare prin centrul Chişinăului (foto)
Azi în Chişinău, la +35 la umbră, din toate obiectele din jur se scurgea încet o moleşală vîscoasă care acoperea încet încet oamenii şi le făcea toate gîndurile şi mişcările inutile.
Copacii nu mai ştiau în ce direcţie să crească...
...havuzul se stropea ca să se răcorească...
...ţevile îşi ţineau răsuflarea...
...algele se întrebau unde-i marea...
...calicii cerşeau la un colţ de parc...
...oamenii nu stăteau locului...
...semne magice vesteau apusul...
...şi florile aşteptau troleibuzul.
Copacii nu mai ştiau în ce direcţie să crească...
...havuzul se stropea ca să se răcorească...
...ţevile îşi ţineau răsuflarea...
...algele se întrebau unde-i marea...
...calicii cerşeau la un colţ de parc...
...oamenii nu stăteau locului...
...semne magice vesteau apusul...
...şi florile aşteptau troleibuzul.joi, 14 august 2008
Viaţa e mai frumoasă decît România
Un răspuns (un chiuchi editat) dat la acest strigăt care m-a uimit şi pe mine:
Dezamagirea este un conflict interior generat de ne-corespunderea aşteptărilor cu realitatea. Majoritatea oamenilor care se declară dezamagiţi au aşteptări foarte mari de la cei din jur.
Problema ta este evidenta - tu te aştepţi ca lumea din jur să fie perfectă - prin urmare eşti condamnată la veşnica dezamăgire [de la amăgire].
E uimitor sa vezi cîţi nervi îşi consuma unii cînd:
1) Descopera ca la poştă e rînd mare la achitat facturile.
2) Chiar in faţa lor se include roşu la semafor.
3) Cineva le-a “furat” liftul.
4) Cineva (Voronin, Roşca, Putin, Bush, Băsescu) spune ceva sau altceva.
5) O echipă (Zimbru, Steaua, Barcelona) scapă gol în min. 90
6) Un vînzător se uită rău la el.
7) Observă că mobilul nu are acoperire după furtună.
8) Tocmai cînd se aşează în microbuz după o zi grea de muncă, intră o femeie gravidă.
ş.a.m.d.
Toate aceste reflexe condiţionate (de cîte ori copilul vede parinţii enervîndu-se) şi educate ne irosesc viaţa.
Sfatul meu - coboară nivelul aşteptărilor şi detaşează-te de situaţiile în care nimereşti. Încearcă să te urmăreşti “dintr-o parte” măcar cîteva ore. Urmăreşte reacţiile automate pe care le ai (ticuri, zîmbetul fals cand vezi un cunoscut ş.a.). Încearcă să observi detalii din lumea din jur la care nu atrăgeai atenţia (de exemplu seturile de caractere de pe calendarele colegilor, sau firmele de pe ochelari, sau culoarea tapetelor).
Seara acasă încearcă să-ţi aduci aminte acetse detalii.
Acum urmează de fapt uimirea mea. Nu ştiu de ce am încheiat comentariul meu cu fraza:
Offtopic: Viata e mai frumoasa decat România.
O comparaţie care, luată direct, e din seria comparaţiilor aberante despre care am mai scris.
Dezamagirea este un conflict interior generat de ne-corespunderea aşteptărilor cu realitatea. Majoritatea oamenilor care se declară dezamagiţi au aşteptări foarte mari de la cei din jur.
Problema ta este evidenta - tu te aştepţi ca lumea din jur să fie perfectă - prin urmare eşti condamnată la veşnica dezamăgire [de la amăgire].
E uimitor sa vezi cîţi nervi îşi consuma unii cînd:
1) Descopera ca la poştă e rînd mare la achitat facturile.
2) Chiar in faţa lor se include roşu la semafor.
3) Cineva le-a “furat” liftul.
4) Cineva (Voronin, Roşca, Putin, Bush, Băsescu) spune ceva sau altceva.
5) O echipă (Zimbru, Steaua, Barcelona) scapă gol în min. 90
6) Un vînzător se uită rău la el.
7) Observă că mobilul nu are acoperire după furtună.
8) Tocmai cînd se aşează în microbuz după o zi grea de muncă, intră o femeie gravidă.
ş.a.m.d.
Toate aceste reflexe condiţionate (de cîte ori copilul vede parinţii enervîndu-se) şi educate ne irosesc viaţa.
Sfatul meu - coboară nivelul aşteptărilor şi detaşează-te de situaţiile în care nimereşti. Încearcă să te urmăreşti “dintr-o parte” măcar cîteva ore. Urmăreşte reacţiile automate pe care le ai (ticuri, zîmbetul fals cand vezi un cunoscut ş.a.). Încearcă să observi detalii din lumea din jur la care nu atrăgeai atenţia (de exemplu seturile de caractere de pe calendarele colegilor, sau firmele de pe ochelari, sau culoarea tapetelor).
Seara acasă încearcă să-ţi aduci aminte acetse detalii.
Acum urmează de fapt uimirea mea. Nu ştiu de ce am încheiat comentariul meu cu fraza:
Offtopic: Viata e mai frumoasa decat România.
O comparaţie care, luată direct, e din seria comparaţiilor aberante despre care am mai scris.
miercuri, 13 august 2008
Instalaţie automată de spart capul
Cred că o să fac o serie de fotografii cu monumentele debilităţii arhitecturale a Municipiului Chişinău. Voi începe cu o mostră curioasă de lîngă lacul de la Sculeni:
1. Instalaţie de spart capul copiilor curioşi (gadget)
Instalaţia de mai sus este ultima reuşită din domeniul controlului populaţiei pe glob, implementată cu succes în Moldova. Această maşină de fier selectează copiii curioşi şi activi, pe care îi îndeamnă să o caţăre. Unica funcţie evidentă a schelei sferice este organizarea căderilor fatale. A fost prevăzută de autori cu podea de beton pentru eficienţă maximă. Valoare estetică poate fi evaluată numai după folosire. Nu consumă energie. S-a dovedit funcţională şi pentru maturi beţi. Capacitatea maximă - 15 capuri/zi.
1. Instalaţie de spart capul copiilor curioşi (gadget)
Instalaţia de mai sus este ultima reuşită din domeniul controlului populaţiei pe glob, implementată cu succes în Moldova. Această maşină de fier selectează copiii curioşi şi activi, pe care îi îndeamnă să o caţăre. Unica funcţie evidentă a schelei sferice este organizarea căderilor fatale. A fost prevăzută de autori cu podea de beton pentru eficienţă maximă. Valoare estetică poate fi evaluată numai după folosire. Nu consumă energie. S-a dovedit funcţională şi pentru maturi beţi. Capacitatea maximă - 15 capuri/zi.
vineri, 8 august 2008
miercuri, 6 august 2008
Angelina Jolie vs. Manastirea Căpriana
Cine-i mai frumoasă, Mănăstirea Căpriana sau Angelina Jolie? Ce părere aveţi? Argumentaţi-vă răspunsul. Scrieţi o compunere la tema "Frumuseţea Angelinei Jolie în contextul fluctuaţiilor pe piaţa valutară". Comparaţi operaţiile estetice recente ale celor două frumuseţi.
luni, 14 iulie 2008
Nu m-am gândit niciodată că...
Frankfurt
Bremen
Sheffield
Lisabona
Düsseldorf
Stuttgart
Habarovsk
Essen
Dortmund
Rotterdam
şi
Glasgow
sunt mai mici ca
Chişinăul.
Nemaivorbind
deja de
Irkutsk
Helsinki
Copenhaga
Sheffield
Oslo...
Cum m-a convertit Iosif Brodskii la poezie
(Text vechi. Din 2003.)
Detestam poezia. O fi început, probabil, de la lecţiile de literatură cu "învăţatul pe de rost" şi de la impunerea genialităţii lui Eminescu până la ameţeală, dar am ajuns să găsesc şi motive "serioase".
Am ajuns să spun că impunerea unor limite afectează ideile – şi aşa e imposibil să ne exprimăm exact, dar când o mai faci şi în versuri eşti sortit confuziei. Mai ziceam – poetul este un instrument în mâinile limbii, pentru că îi permite acesteia să-i impună sensuri. Adică de multe ori forma exterioară a cuvântului se impune (fie că e rimă, ritm sau anumite sunete) şi modifică ideea iniţială, pentru că aduce cu ea şi un sens. E o slăbiciune, ziceam, prin care limba ajunge să modifice gândirea şi de aceea mulţi poeţi ajung la casa de nebuni.
Prin urmare citeam doar proză.
Într-o carte de eseuri a lui Iosif (Joseph) Brodskii am dat peste două strofe din W.H. Auden:
Vremea, kotoroe neterpimo
K hrabrâm i nevinnâm
I bâstro ostâvaet
K fiziceskoi Krasote
Bogotvorit yazâk i proşceaet
Vseh, kem on jiv;
Proşceaet trusosti, tşeslavie,
Venceaet ih golovâ lavrom.
M-am oprit. Dacă s-ar fi apropiat în acel moment soarele la un metru de mine, nu l-aş fi văzut. Cred că am stat încremenit câteva minute, după care m-am întors şi am mai citit o dată:
Vremea, kotoroe neterpimo
K hrabrâm i nevinnâm
I bâstro ostâvaet
K fiziceskoi Krasote
Bogotvorit yazâk i proşceaet
Vseh, kem on jiv;
Proşceaet trusosti, tşeslavie,
Venceaet ih golovâ lavrom.
Fără a continua lectura eseului am încercat să traduc ce-am citit pentru că nu eram în stare să înghit atâta subtilitate.
Timpul care e nerăbdător
Cu inocenţii şi curajoşii
Si se plictiseşte repede
De frumuseţea fizică
Elogiază (divinizează) limba şi îi iartă
Pe cei prin care ea există
Iartă laşitatea şi vanitatea;
Se închină în faţa lor.
Mai ales această întorsătură de la sfârşit: "Venceaet ih golovâ lavrom" m-a dat gata. Toată poezia era o pregătire pentru această concluzie. Dar nu numai sensul, dar şi forma o pregăteşte – pentru că sfârşitul propoziţiei e parcă din alt text, din altă gramatică şi totuşi se încadrează perfect – e o încununare, o explozie păgână a formei. Toată fraza banală ca construcţie de până la ultimul vers se închină în faţa acestuia, pentru că acesta vine din altă dimensiune, dintr-o rusă a viitorului, pe care, cu toate că o intuim, nu o cunoaştem. Şi cum expresia vine din altă direcţie – din viitor, din altă frază, din alt nivel de percepţie are loc o ciocnire violentă. Unde? În noi! Am simţit în acel moment că am fost adus la alt nivel – cineva m-a luat de aici şi m-a dus în rai. Mi-a dat aripi. Mi-a mai oferit o simţire.
Abia după ce am tradus-o şi rumegat-o, trăit-o, savurat-o cel puţin o oră, am revenit din inerţie la lectură. Din inerţie pentru că nu mai vroiam să citesc – ştiam că pentru câţiva ani înainte n-o să mai am parte de asemenea revelaţii. Şi ce-am citit? Am citit cum Brodskii descrie exact ceea ce-am simţit:
"Ţin minte cum stăteam în cocioabă (era în surghiun în Siberia) privind prin mica ferestruică la cărarea umedă şi la găinile care hoinăreau pe ea, pe de o parte încercând să cred în ceea ce citisem, pe de alta bănuind că engleza mea slabă mă păcăleşte. Aveam cu mine un dicţionar englez-rus enorm şi continuam să-l tot răsfoiesc, verificând fiecare cuvânt, fiecare aluzie, iar şi iar, cu speranţa că voi putea fi salvat de acel sens care mă urmărea din paginile cărţii. Presupun că refuzam să cred că încă în 1939 poetul englez a spus: "Timpul… divinizează limba" şi cu toate acestea lumea a rămas aceeaşi.
Dar de data asta dicţionarul nu m-a învins. Auden într-adevăr a spus că timpul (în general, nu un timp concret) divinizează limba şi gândurile care au fost pornite de această afirmaţie continuă să mă frământe şi astăzi. Pentru că divinizarea este o relaţie a celui mai mic faţă de cel mai mare. Şi dacă timpul divinizează limba, înseamnă că limba este mai mare, mai veche decât timpul, care, la rândul lui este mai vechi şi mai mare decât spaţiul."
M-am întors la versuri şi le-am citit, le-am citit, le-am citit… A doua zi dimineaţa, pentru că citeam eseul noaptea târziu, am alergat la internet-cafe să caut originalul. Nu a fost uşor – ruşii scriu numele cum le aud – am încercat Oden, Waden, Woden, Odan, Odeign şi chiar Aughden :) până am dat de Auden şi am găsit:
Time, that is intolerant
of the brave and innocent,
And indifferent in a week,
To a beautiful physique,
Worships language and forgives
Everyone by whom it lives;
Pardons cowardice, conceit,
Lays its honours at their feet.
Am rămas un pic dezamăgit. Am mai înţeles şi de ce pe Brodskii l-au copleşit "Time… worships language" şi nu "lays its honours at their feet." În engleză ideea era aceeaşi, dar accentul era altul. Şi fraza era alta.
Revoluţia frazei, a formei, în engleză, nu a însoţit-o pe cea a sensului. Auden ne schimbă puţin felul de a gândi, dar nu ne schimbă engleza, limba, în general. Am mai văzut că traducerea mea trebuie revăzută, dar n-am schimbat-o. Varianta în rusă, fie a lui Brodskii sau (mai curând) a traducătorului Viktor Golâşev reuşise să-i acorde o nouă dimensiune. Probabil involuntar. Probabil nu găsea echivalent pentru " Lays its honours at their feet" şi a pus într-o doară, a lehamite, expresia "Venceaet ih golovâ lavrom", care, tocmai pentru că a fost aruncată din disperare, a căpătat acea aură de străinătate, de sfinţenie, de superioritate. Aşa au loc revoluţiile.
Am văzut că strofele sunt de fapt un fragment dintr-o poezie mai mare – " In Memory of W. B. Yeats", dar nimic mai uluitor decât ele nu am găsit.
Timp de o săptămână de la Eveniment continuam să trimit strofele (în toate variantele) cunoscuţilor, prietenilor, neamurilor, colegilor – tuturor (tu nu le-ai primit?! De mirare!). Nimeni nu înţelegea ce-i cu mine – doar detest poezia!
Nici măcar după o discuţie de o oră pe messenger n-am reuşit s-o convertesc, mântui, salvez, eliberez pe soră-mea.
- Că limba e mai mare decât timpul o cred doar poeţii, a zis.
Dar nu asta contează – că e adevărat sau nu. Faptul că cineva a reuşit să ajungă la un asemenea nivel de înţelegere a limbii (şi, implicit, a universului) încât să întoarcă lumea pe dos şi să ia noţiunile mega-abstracte ca timpul şi limba şi să le transforme în unităţi prime, în cărămizi, în bază pentru a defini poetul, purtătorul şi creatorul de limbă, e destul ca să ne convingă că avem în faţă un suprem, complet şi obiectiv adevăr.
Şi de atunci mă închin poeziei.
PS 2008: Interesand e că mai târziu Brodskii a şters din poezie trei strofe, inclusiv aceste două.
PS 2008: Prognoza mea cu trei ani fără şoc literar nu a ţinut. În mai puţin de un an am dat peste Mu'allaqat Imru-l Qais. Poate o traduc în următorii 10-12 ani. Urmăriţi atent blogul.
Detestam poezia. O fi început, probabil, de la lecţiile de literatură cu "învăţatul pe de rost" şi de la impunerea genialităţii lui Eminescu până la ameţeală, dar am ajuns să găsesc şi motive "serioase".
Am ajuns să spun că impunerea unor limite afectează ideile – şi aşa e imposibil să ne exprimăm exact, dar când o mai faci şi în versuri eşti sortit confuziei. Mai ziceam – poetul este un instrument în mâinile limbii, pentru că îi permite acesteia să-i impună sensuri. Adică de multe ori forma exterioară a cuvântului se impune (fie că e rimă, ritm sau anumite sunete) şi modifică ideea iniţială, pentru că aduce cu ea şi un sens. E o slăbiciune, ziceam, prin care limba ajunge să modifice gândirea şi de aceea mulţi poeţi ajung la casa de nebuni.
Prin urmare citeam doar proză.
Într-o carte de eseuri a lui Iosif (Joseph) Brodskii am dat peste două strofe din W.H. Auden:
Vremea, kotoroe neterpimo
K hrabrâm i nevinnâm
I bâstro ostâvaet
K fiziceskoi Krasote
Bogotvorit yazâk i proşceaet
Vseh, kem on jiv;
Proşceaet trusosti, tşeslavie,
Venceaet ih golovâ lavrom.
M-am oprit. Dacă s-ar fi apropiat în acel moment soarele la un metru de mine, nu l-aş fi văzut. Cred că am stat încremenit câteva minute, după care m-am întors şi am mai citit o dată:
Vremea, kotoroe neterpimo
K hrabrâm i nevinnâm
I bâstro ostâvaet
K fiziceskoi Krasote
Bogotvorit yazâk i proşceaet
Vseh, kem on jiv;
Proşceaet trusosti, tşeslavie,
Venceaet ih golovâ lavrom.
Fără a continua lectura eseului am încercat să traduc ce-am citit pentru că nu eram în stare să înghit atâta subtilitate.
Timpul care e nerăbdător
Cu inocenţii şi curajoşii
Si se plictiseşte repede
De frumuseţea fizică
Elogiază (divinizează) limba şi îi iartă
Pe cei prin care ea există
Iartă laşitatea şi vanitatea;
Se închină în faţa lor.
Mai ales această întorsătură de la sfârşit: "Venceaet ih golovâ lavrom" m-a dat gata. Toată poezia era o pregătire pentru această concluzie. Dar nu numai sensul, dar şi forma o pregăteşte – pentru că sfârşitul propoziţiei e parcă din alt text, din altă gramatică şi totuşi se încadrează perfect – e o încununare, o explozie păgână a formei. Toată fraza banală ca construcţie de până la ultimul vers se închină în faţa acestuia, pentru că acesta vine din altă dimensiune, dintr-o rusă a viitorului, pe care, cu toate că o intuim, nu o cunoaştem. Şi cum expresia vine din altă direcţie – din viitor, din altă frază, din alt nivel de percepţie are loc o ciocnire violentă. Unde? În noi! Am simţit în acel moment că am fost adus la alt nivel – cineva m-a luat de aici şi m-a dus în rai. Mi-a dat aripi. Mi-a mai oferit o simţire.
Abia după ce am tradus-o şi rumegat-o, trăit-o, savurat-o cel puţin o oră, am revenit din inerţie la lectură. Din inerţie pentru că nu mai vroiam să citesc – ştiam că pentru câţiva ani înainte n-o să mai am parte de asemenea revelaţii. Şi ce-am citit? Am citit cum Brodskii descrie exact ceea ce-am simţit:
"Ţin minte cum stăteam în cocioabă (era în surghiun în Siberia) privind prin mica ferestruică la cărarea umedă şi la găinile care hoinăreau pe ea, pe de o parte încercând să cred în ceea ce citisem, pe de alta bănuind că engleza mea slabă mă păcăleşte. Aveam cu mine un dicţionar englez-rus enorm şi continuam să-l tot răsfoiesc, verificând fiecare cuvânt, fiecare aluzie, iar şi iar, cu speranţa că voi putea fi salvat de acel sens care mă urmărea din paginile cărţii. Presupun că refuzam să cred că încă în 1939 poetul englez a spus: "Timpul… divinizează limba" şi cu toate acestea lumea a rămas aceeaşi.
Dar de data asta dicţionarul nu m-a învins. Auden într-adevăr a spus că timpul (în general, nu un timp concret) divinizează limba şi gândurile care au fost pornite de această afirmaţie continuă să mă frământe şi astăzi. Pentru că divinizarea este o relaţie a celui mai mic faţă de cel mai mare. Şi dacă timpul divinizează limba, înseamnă că limba este mai mare, mai veche decât timpul, care, la rândul lui este mai vechi şi mai mare decât spaţiul."
M-am întors la versuri şi le-am citit, le-am citit, le-am citit… A doua zi dimineaţa, pentru că citeam eseul noaptea târziu, am alergat la internet-cafe să caut originalul. Nu a fost uşor – ruşii scriu numele cum le aud – am încercat Oden, Waden, Woden, Odan, Odeign şi chiar Aughden :) până am dat de Auden şi am găsit:
Time, that is intolerant
of the brave and innocent,
And indifferent in a week,
To a beautiful physique,
Worships language and forgives
Everyone by whom it lives;
Pardons cowardice, conceit,
Lays its honours at their feet.
Am rămas un pic dezamăgit. Am mai înţeles şi de ce pe Brodskii l-au copleşit "Time… worships language" şi nu "lays its honours at their feet." În engleză ideea era aceeaşi, dar accentul era altul. Şi fraza era alta.
Revoluţia frazei, a formei, în engleză, nu a însoţit-o pe cea a sensului. Auden ne schimbă puţin felul de a gândi, dar nu ne schimbă engleza, limba, în general. Am mai văzut că traducerea mea trebuie revăzută, dar n-am schimbat-o. Varianta în rusă, fie a lui Brodskii sau (mai curând) a traducătorului Viktor Golâşev reuşise să-i acorde o nouă dimensiune. Probabil involuntar. Probabil nu găsea echivalent pentru " Lays its honours at their feet" şi a pus într-o doară, a lehamite, expresia "Venceaet ih golovâ lavrom", care, tocmai pentru că a fost aruncată din disperare, a căpătat acea aură de străinătate, de sfinţenie, de superioritate. Aşa au loc revoluţiile.
Am văzut că strofele sunt de fapt un fragment dintr-o poezie mai mare – " In Memory of W. B. Yeats", dar nimic mai uluitor decât ele nu am găsit.
Timp de o săptămână de la Eveniment continuam să trimit strofele (în toate variantele) cunoscuţilor, prietenilor, neamurilor, colegilor – tuturor (tu nu le-ai primit?! De mirare!). Nimeni nu înţelegea ce-i cu mine – doar detest poezia!
Nici măcar după o discuţie de o oră pe messenger n-am reuşit s-o convertesc, mântui, salvez, eliberez pe soră-mea.
- Că limba e mai mare decât timpul o cred doar poeţii, a zis.
Dar nu asta contează – că e adevărat sau nu. Faptul că cineva a reuşit să ajungă la un asemenea nivel de înţelegere a limbii (şi, implicit, a universului) încât să întoarcă lumea pe dos şi să ia noţiunile mega-abstracte ca timpul şi limba şi să le transforme în unităţi prime, în cărămizi, în bază pentru a defini poetul, purtătorul şi creatorul de limbă, e destul ca să ne convingă că avem în faţă un suprem, complet şi obiectiv adevăr.
Şi de atunci mă închin poeziei.
PS 2008: Interesand e că mai târziu Brodskii a şters din poezie trei strofe, inclusiv aceste două.
PS 2008: Prognoza mea cu trei ani fără şoc literar nu a ţinut. În mai puţin de un an am dat peste Mu'allaqat Imru-l Qais. Poate o traduc în următorii 10-12 ani. Urmăriţi atent blogul.
În adresa redacţiei
Blogul meu e un contraexemplu de claritate. Începând cu adresa care într-adevăr generează întrebarea: "Ce fel de adresă mai este şi asta?" şi trecând prin denumire ajungem la tematica textelor. Sunt suprins că astfel de confuzii şi greutăţi de exprimare au fost create chiar de mine, adept militant al utilităţii, coerenţei şi corectitudinii... :)
Cu această ocazie îmi cer scuze de la naufragiaţii internet care au ajuns pe pagina mea căutând tot felul de nebunii. În ultima lună topul este în continuare ţinut de căutătorii de apartamente în Chişinău. Băieţi - puteţi găsi răspunsuri aici. Culmea la această căutare sunt locul 7 în Google.
Mă bucur că am avut un vizitator care a juns aici dând în căutare Brodsky. Ştiu că s-a întâmplat acest lucru din cauza companiei americane, dar, vai!, poetul meu preferat e apoape Joseph/Йосиф
Mai felicităm cu intrarea în topul căutărilor trăsnite următoarele căutări: cuvinte intelectuale, funduri vechi, martorul poate sa taca, scriere cuvantului tata in araba (أبا), vova bicioc (incredibil! Blogul meu e unicul rezultat dat de google la căutarea lui vova bicioc!) şi dictionarul limbii romane ce inseamna scrupulos (definiţia).
Cu această ocazie îmi cer scuze de la naufragiaţii internet care au ajuns pe pagina mea căutând tot felul de nebunii. În ultima lună topul este în continuare ţinut de căutătorii de apartamente în Chişinău. Băieţi - puteţi găsi răspunsuri aici. Culmea la această căutare sunt locul 7 în Google.
Mă bucur că am avut un vizitator care a juns aici dând în căutare Brodsky. Ştiu că s-a întâmplat acest lucru din cauza companiei americane, dar, vai!, poetul meu preferat e apoape Joseph/Йосиф
Mai felicităm cu intrarea în topul căutărilor trăsnite următoarele căutări: cuvinte intelectuale, funduri vechi, martorul poate sa taca, scriere cuvantului tata in araba (أبا), vova bicioc (incredibil! Blogul meu e unicul rezultat dat de google la căutarea lui vova bicioc!) şi dictionarul limbii romane ce inseamna scrupulos (definiţia).
Ce mâine nu va mai fi
Fundal muzical pentru imagini
Apropo, tabla cu insripţie a Universităţii de Medicină, pomenită câteva texte mai jos, nu mai este.
Dac-aş fi Dumnezeu m-aş ascunde după aşa o uşă.
Dac-aş fi Dumnezeu m-aş ascunde după aşa o uşă.vineri, 27 iunie 2008
joi, 19 iunie 2008
Şarada Timpului
În baza următoarei ştiri, deduceţi cu cine a jucat selecţionata Moldovei. Pentru răspuns corect primiţi 5 puncte, pentru explicarea procesului de identificare 3 puncte bonus. Aştept răspunsurile în comentarii. Iată ştirea:
Debut nereuşit la Cupa FMF
Echipa naţională de fotbal Under-17 a pierdut meciul inaugural disputat la turneul internaţional „Cupa Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal (FMF)”, care se desfăşoară pe mai multe stadioane din republică.
Ea a fost întrecută, cu scorul de 4:2, chiar dacă fotbaliştii moldoveni au reuşit să deschidă scorul prin Eugen Zasaviţchi. În continuare, însă, oaspeţii au atacat mai mult, creând faze de gol ce au fost materializate. Ei au condus cu 4:1. Golul al doilea al formaţiei moldovene a fost înscris de discipolul Centrului de pregătire a tânărului fotbalist „Zimbru Chişinău”, Iurie Aseev, care a fost introdus la schimb.
În celelalte două partide din prima zi a Cupei FMF au fost înregistrate următoarele rezultate: Belarus - Azerbaidjan - 0:0, România - selecţionata secundă a R. Moldova - 4:0.
Aseară, după închiderea ediţiei, s-au disputat meciurile etapei secunde, conform următorului program: R. Moldova-I - Azerbaidjan (Ternovca), România - Belarus (Orhei), R. Moldova-II - Letonia (Tighina).
Partidele finale sunt programate pentru 21 iunie.
Ediţiile trecute au fost câştigate de formaţii din patru ţări: Ucraina (2000, 2001), R. Moldova (2002, 2005), Belarus (2003, 2004) şi România (2006, 2007).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Despre Mine
- Ion Grosu
- Specialist în comunicare. Bio: Eliade, Jurnalistica/USM, Radio Antena C, BizPro/DAI, Filosofia/USM, PDBA/CNFA, Entranse 2YB, UNDP Global Compact, DFID/SND+,
Meditatie
Logo de neţară